Incidentul a avut loc, miercuri, pe str. Marginii din Timișoara, pompierii fiind alertați de mai mulți șoferi să intervină după ce au sesizat că unui bărbat, aflat la volanul unei mașini, i s-a făcut rău. Pompierii au constatat că, de fapt, bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar din această cauză a leșinat la volan.
Bărbatul beat este cântărețul de manele Monică Lupșa, din Timișoara, în vârstă de 41 de ani, potrivit unor surse.
Pe numele solistului, polițiștii timișeni au deschis un dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
„Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe str. Marginii din municipiul Timișoara un autoturism nu se punea în mișcare la culoarea verde a semaforului. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba de un bărbat de 41 de ani, aflat la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii au procedat la conducerea acestuia la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. S-a întocmit în acest caz un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența alcoolului”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Foto: Monica Lupsa/ Facebook